Dor

Azi mi se facu un dor nebun de voi! Sa mi se traga de la ceaiul de musetel sau de al mirosul de tufanici...sau poate de la tabloul cu cei doi batranei care-mi taiara calea in drum spre biserica?
Brusc imi lasa gura apa cu gandul la o bucata de paine in tast si urechile isi dorira sa asculte povesti de demult in vreme ce mainile-mi incondeiau imaginar oua rosii.
Azi, in coltul ochilor mei se nascu o lacrima si e pentru prima oara in viata cand as vrea sa dau timpul inapoi, sa se faca seara de vara sa stau cu voi la masa sub nuc si mai tarziu la taina cateva ore, fara sa schimbam prea multe cuvinte...doar ca sa va simt aproape.
Ati plecat dintr-o data, amandoi, intr-o saptamana de ianuarie rece...si nu v-ati mai intors. As vrea sa va spun ca urma lasata de amintirile vietilor voastre e inca adanca in dreptul inimii mele si caldura pe care mi-ati impartit-o mai e pe stoc in dreptul rinichilor...

Pentru ca niciodata nu am apucat sa va spun cat de mult v-am iubit, imi respect dreptul la tacere si visez sa va intlanesc, undeva, candva...sa va sarut mainile.

Parc-ar fi fost ieri...o voce calma imi sopteste... noapte buna copii...