Te-am intalnit... nici nu mai stiu cand! Cred ca prima amintire cu tine era o injuratura olteneasca de-mi venea in acelasi timp sa-mi astup urechile si sa rad in hohote, dupa care ti-ai aranjat sanii in sutien la fel de delicat. Tie ti-a placut, nu stiu cum, de mine si m-ai cautat in nenumarate randuri iar eu ti-am deschis usa sufletului meu fara sa stiu ce va urma.
Dincolo de prima amintire stau zeci de mii de minute petrecute discutand despre noi, despre iubire, despre viata, opinii cand asemanatoare, cand in contradictie pentru a pastra firul logic al prieteniei.
Am fost cand mai aproape, cand mai departe dupa cum ne-a fost dorinta sau drumul si intre mine si tine s-au legat multe poduri de rasete si lacrimi ce pot sa tina o viata si...jumatate. Se pare ca atunci cand tu erai in alunecare eu eram acolo sa-ti mai echilibrez zodia si tu-mi balansai gandurile cand eu sovaiam.
Tu mi-ai aratat ce inseamana feminitatea si dezinvoltura, mi-ai aratat ce inseamna curajul de a merge mai departe si de a schimba cursuri. Tu m-ai convins sa ma exprim liber si sa ma bucur din plin de orice clipa, sa gatesc cu drag, sa injur si sa port cercei si, mai presus de orice, m-ai facut sa inteleg ce importante-mi sunt radacinile.
Mi-e dor sa iti aud rasetele pline de culoare, sa mananc o ciorba la masa din bucatarie in timp ce tu fredonezi si sa imi mai dai cate un sfat bun din cand in cand.
Vreau sa iti recunosc un gand... eu cred ca te-am intalnit de fapt pentru a-mi arata un mod divers de a privi lucrurile, un mod care ma imbogateste si imi completeaza perspectivele. Daca ar fi, ca in viata asta sa pot sa iti dau un alt nume ...te-as chema PASIUNE si... daca as mai putea sa-ti dau in dar ceva nepretuit ar fi...
No comments:
Post a Comment