Pe cand credeam ca stiu totul despre tine, banuaim doar... si asa mi-am dat seama ca prietenia nu-i decat un proces de descoperiri aleatoare si comune, un parcurs construit bucata cu bucata din bune si din rele in scopul bidimensional al definirii eului si tuului intr-un sistem de referinta in acelasi timp unic si diametral opus.
Sa fi fost sfarsit de secol sau inceput de mileniu cand ne-am incurcisat destinele?...Sau poate mai devreme? Nu-mi amintesc exact sau vreau sa cred ca ne cunoastem de cand lumea !
Sangele aveam sa ni-l coloram mai tarziu albastru. Legamantul de prietenie n-a fost nici o vorba in plus nici o picatura de sange in minus ca la fratii de cruce ci un simplu si banal cearsaf de camin care nici macar nu era al tau.
Si-a trecut ceva vreme pana sa iti spun ca stiam ceea ce tu nu stiai cum sa imi spui , si-a mai trecut alta vreme pana cand sa-mi dau seama ca stiam mult mai putin decat crezusem si ti-am inteles tacerea...
Mi-ai fost alaturi atunci cand ma bucuram si mai ales cand mi se naruiau visele si ma luptam cu pesimismul meu ascuns pentru a-mi reitera zambetul. M-ai invatat ca nimeni si nimic nu-i pentru totdeauna, mi-ai aratat ca e minunat sa te astepte acasa cineva iubit si ca unii oameni dincolo de ceea ce par ... pot fi... pur si simplu, mi-ai demonstrat ca acceptarea de sine este temelia fericirii si ca sa te bucuri trebuie doar sa vrei.
Mi-ai curmat uneori indoielile brusc iar alteori m-ai lasat sa-mi gasesc raspunsuri. M-ai infruntat cand nu imi vedeam lungul nasului si m-ai ridicat din deznadejdea sperantelor ucise. Ai fost acolo cand am ras in hohote ca sa imi amintesti care este sensul meu si mi-ai tinut lectii teoretice despre... stii tu ce.
M-ai impins de la spate cand dadeam inapoi si mi-ai dat o imbratisare atunci cand aveam nevoie...m-ai ajutat sa imi redefinesc tiparele si sa sparg gheata unei copci prea mici pentru a inflori.
Te lipesti in continuare”isteric” de mine pentru ca mai avem inca multe de descoperit. Desi stim cine suntem – va trebui sa aflam cine urmeaza sa fim...