Trenul de Iasi

Ti-ai luat hainele de duminica si ai plecat la drum. Dintre toate inceracrile ce ti-au fost date, sa-ti vezi copii plecand din tara a fost lucrul la care nu te-ai fi asteptat nicicand…
Funtea ta brazdata de atatea griji, abia ca isi mai aduce aminte de orele cand te trezeai dimineata devreme, te spalai pe ochi in graba, luai o bucata de paine cu branza si fugeai cu oile pe camp. Erau zilele tale preferate, puteai sa asculti linistea si ca vorbesti cu cainele-ti de la stana, doar el stia sa raspunda la toate nedumeririle tale. Ti-amintesti de seara de iarna cand l-ai intrebat cand se va termina razboiul? Ti-a raspuns cu un urlet prelung…si ai inteles indata ca n-avea sa inceteze niciodata, facea partea din ceea ce trebuie sa se intample in lumea asta mare si misterioasa cu gust de dulce-amar ca si sangele.
Iti placea sa stai ore in sir in graul parguit care te invaluia in mireasma de crud. Desi iubeai animalele si puneai suflet in a le ingriji, caii nu ti-au placut niciodata. Am inteles de ce abia cand am aflat ca tatal tau luptase in batalionul de calarie si nu se introsese de pe front…Erai mereu absent cu gandul, mai ales in zilele galbene de duminica, parca o parte din tine a plecat cu el in razboi si a ramas sa-l pazeasca.
Sub palaria de postav gri se inghesuie si vise si amintiri in timp ce ochii tai verzi-albastrui scruteaza orizontul miscat de traiectoria trenului. Vad cum iti ridici mana aspra si tremuranda sa iti stergi o lacrima ce se zbate intre gene, clipesti din cand in cand, sa iti confirmi ca…

Ehehe...Doamne…