De istorie

Nu stiu de ce, sau poate ca stiu... dar ori de cate ori ma gandesc la tine imi apare in fata ochilor un pop up cu o fotografie de la Auschwitz: “those who forget their history are cursed to repeat it”.
Ne-am intersectat candva cand tu stiai cine sunt eu, iar eu ...habar nu aveam ca tu ai fi existand. Mai tarziu, ca intr-o piesa de teatru bine regizata, ne-am jucat cu cuburi de gheata pe fondul dramatic al unei melodii ce nu prevestea primavara, si cum eu te ignoram, tu ai vrut sa ma ai si...ai reusit...timp de multi ani si multe reintoareceri pana intr-o seara de Ajun cand sufletul meu pustiit n-a mai rezistat in jocul de-a iubirea ce-l inventasei tu.

Am invatat cu tine ca in dragoste si la tango...e nevoie de 2, singularul isi are alte contexte.Am luat o farama mai mare din egoismul tau natural si am lipit-o in locul ce apartinuse lui “a darui” pentru a ma echilibra.
Am vazut ca adevarul poate trai in lumi paralele si ca duplicitatea nu-i decat o forma suava de a cauta lumina in vreme ce stai la umbra, si, tot atunci, mi-ai confirmat ca unii oameni nu pot fi fericiti pentru ca le e teama.
Mi-ai ucis in repetate randuri sansa la iubire,dar eu ma umileam in genunchi si, oricat de greu mi-ar fi fost, inaintam cu capul sus pentru nu-mi mai apartineam si era dreptul meu la speranta.
Mai mult decat orice, m-ai ajutat sa imi dau seama ca usile deschise catre trecut sunt porti ferecate catre viitor si m-ai lasat sa cred...

Am dat o conotatie clara unui mesaj ce-si gasise si timpul si spatiul potrivit, trec figura ta dincolo de lacatul imaginar al unui lagar de concentrare si o extermin intr-un gand: e istorie, ce-a fost a fost.

Trebuie sa-mi amintesc...