Concertul

In orice sens ai merge viata ti se deruleaza in viteza vantului de la miazanoapte. Cand iesi din spatiul tau inchis de ganduri si povesti, concertul lumii iti este in sange si ti se preling lacrimi de relativ printre gene. Alergi, stai, insipiri, expiri, masori in fiece pas ce te bucura sau ce te intristeaza si intre a vrea si a nu putea, intre inaltare si cadere, intre sacrificiu si nepasare, intre mana stanga si mana dreapta ti se dezlipeste trecutul in foite de ceapa sanatoase si bolnave si ti se construieste viitorul in perdele de fum colorat. Nu este vorba despre tine, cel de acum, ci despre tine cu cinci secunde in urma si cinci secunde inainte, o comprimare a trecutului, prezentului si viitorului intr-un zbor fara aripi frante doar cu tribut pentru sacrificiu si pasiune, iubire, nebunie, curaj, cu omenesc si divin, cu si fara reguli. Nu ti se coboara ochii decat in tine pentru a cauta puterea de a fi in prezent in timp ce un cordon ombilical te leaga de experienta primara de plutire fara a te dezlipi de pamant. Ramele unor ochelari de vedere prea puternici ti se lipesc de tampla pentru a accentua relaxarea tensionata de atatea trairi, nu poti sau nu vrei sa poti sa te opresti. Fulgi de zapada ti se sparg de fata, ti-au degerat mainile, nasul ti s-a lipit si dintii, tremurand si ciocnindu-se, isi cer dreptul la intuneric, suna telefonul mobil si nu-ti gasesti cuvintele pentru ca plecasera brusc odata cu “fa” dansand in drum spre “mi” sau “re”????